“Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt”. (Celei care minte, Minulescu)
Asa incepe una dintre primele poezii care mi le spunea mama cand eram mica. Alta suna ceva de genu:
Nu eu nu iubesc florile
Fiindca stiu ca pentru frumusetea si gingasia lor
Muncesc
In intuneric si umezeala
…Radacinile.
Si ultima e “Mama” a lui Cosbuc.
Daca ma gandesc bine, nici nu ma mir ca sunt usor depresiva. : ))
Oricum primele poezii pe care le-am invatat in top cu “Celei care minte”, pe langa poeziile pt serbare (stiam poeziile fiecaruia din gradinita plus ale mele si cica numai eu aveam cate 11 = )), astea au fost. Poezii frumoase, care ma mai ating si astazi, si nu indobitociri pentru copii.
Mama nu stia niciodata povesti. Daca din cand in cand o obligam adormea si le spuneam eu cuvant cu cuvant ca si in carte. Nu avea rost, ea imi povestea despre Laica si luna, despre Minulescu, pictura. Sora bunicii imi zicea si ea, in ungureste, povestea cu baietelul care a plecat dupa paine si l-au furat tiganii. Neobisnuit.
Prima carte mai serioasa pe care am primit-o a fost Tolstoi si slava domnului, nu Anton Pann. Multumesc inca o data si pentru asta.
Mama ma ducea cu ea si la atelier si avea albume mari si groase de arta prin biblioteca. In atelier; stateam linistita langa ea si priveam cand modelul cand salopeta ei, daca imi amintesc bine, visinie, cand panza sau cartonul pe care se modela ceva in bataia creionului.
Cand nu eram la mama, eram la bunici, unde imi ascultam fratele cantand la pian, si unde mai venea unu altu cu chitara. Acolo dansam twist la 2 ani si adoram Black and White a lui Michael Jackson. Tot lui Michael i-am scris si o vedere care incepa cu “Draga Maical Gecson”, bineinteles cu anumite litere scrise complet invers (vorba lui tati ca am memorie fotografica in oglinda : ))” in care il rugam frumos sa vina in Romania ca ii ia mama o carte frumoasa. Asta mi se parea mie cadoul suprem care sa il atraga pe maical sa vina la mine.
Mai aveam bineinteles si scrisoarea foarte pragmatica catre iepuras pe care am postat-o candva si pe 360 si care suna cam asa:
“Draga Iepurila,
Stiu ca nu existi, dar iti scriu cateva cuvinte.
Te rog sa-mi aduci un atlas zoologic si unul geografic. Pe langa aceasta si 1-2 carti frumoase.
Si dulciuri si foarte multe oua Chinder. Si oua rosii.
Te rog sa vii acasa la mosu si baba pentru ca cred ca acolo tin pastele.
Mai vreau si un joc frumos si carti de joc.
Daca mai vrei sa-mi aduci ceva mai adumi.
Dar mai vreau si Barbie sau Sindi cu pat, masa, casa, s mobila pe langa care si un dulap cu haine.
Mai vreau si o minge. Si carioci.
Dar toate acestea daca ai bani.”
Inutil sa mai povestesc, toate perioadele copilariei au fost invers: am citit cand eram foarte mica si m-am jucat cand am mai crescut, am scris poezii si am facut pian. Dar intotdeauna intotdeauna, o sa imi amintesc ca am avut pe cineva care sa imi impulsioneze gandirea si simtul artistic.
Acest post, chiar daca nu este citit de persoanele in cauza, este cred o multumire. Mamei ca m-a invatat Minulescu, si m-a dus la atelier unde picta. Fratelui ca ma primea in camera lui la pian si prieteni chiar daca uneori mai intram agatata de clanta (asta era intrarea mea, ma urcam cu totul pe clantza si ma impingeam asa pana se deschidea usa, fara sa ating pamantul) cand facea sex cu prietena lui. Bunicii, ca vroia sa fie actrita si asculta Cargo chiar si la 80 si ceva de ani. Tatei,apreciaza DVDul meu Guns’n'Roses. Ca azi nu am ajuns sa dansez pe buric pe manele si stiu sa diferentiez un Monet de un Rembrandt. Surorii bunicii, ca am ascultat povestea cu painea si tiganii. Si multe altele.
Multumesc deci ca, in ciuda faptului ca l-am urat pe fratemio ca m-a convins sa merg la pian cand vroiam eu sa ma joc fiindca mi-a observat el talentu muzical, fac diferenta intre note si imi dau seama cand se falseaza.
Ca stiu sa amestec culori.
Ca nu astea au fost talentele mele, dar stiu cate putin din toate.
Ca am invatzat la timp ca artistii sunt curvari si acuma nu cred pe cuvant vecinu ca ceea ce vrea e sa ma deseneze.
Ca, desi azi impart o mansarda din Paris cu un artist, nu mi-e jena cu nimic, ca am biblioteca plina si nu dau nici moarta din carti.
Of. Multumesc.
